Expoziţie de jucării vechi |
|
Dacă ai fi din nou copil, ce ţi-ar place să găseşti într-o colecţie de jucării? Îţi mai aminteşti de ursuleţul preferat sau de camionul din tablă cu care te-ai jucat? Oare leagănul prins în tocul uşii, din care ţi-ai luat avânt mai există undeva ascuns într-un pod uitat? Dar păpuşa rusească care avea gene lungi şi clipea, oare mai clipeşte? Cu toţii avem câte o jucărie care a rămas cu noi: fie am uitat-o într-o cutie pe care n-am mai deschis-o de mult, fie am luat-o cu noi de fiecare dată când ne-am mutat, purtând grija ei şi amintirea acelor zile din copilărie în care ne-a ţinut companie. Sunt jucării cu poveşti din viaţa noastră pe care le putem sărbători acum împreună. Boribon va organiza în săptămâna 1-6 iunie 2009 expoziţia jucăriilor vechi. Te invităm să ne împrumuţi jucăriile tale mai vechi de 15 ani, pentru o perioadă scurtă, timp în care să ne bucurăm cu toţii de prezenţa lor în magazinul nostru de pe strada Viitorului nr. 21. Jucăriile vechi vor fi expuse cu grijă, ca într-un muzeu, menţionând numele şi vârsta persoanei care s-a bucurat de compania lor. Timp de o săptămână copiii care ne vizitează magazinul vor vota pentru "Cea mai povestitoare jucărie", iar proprietarul acestuia va primi cadou o colecţie de desene de copii. Dacă ai fotografii vechi din copilăria ta şi a familiei, te rugăm să le aduci şi pe acelea. Ele vor fi admirate timp de o săptămână de toţi vizitatorii magazinului, iar site-ul nostru www.boribon.ro va găzdui fotografii din timpul expoziţiei, precum şi părerile tale despre eveniment. Evenimentul de încheiere a expoziţiei va fi în data de 6 iunie orele 13:00, când toţi cei care ne-au adus jucării vor primi un mic cadou din partea Boribon, vom organiza şi o tombolă surpriză. Îţi mulţumim că te joci cu noi! ![]() |